Contact... START!

  Primo tempo...

Păi.. sa vedem mai intâi cum am ajuns să mă dau in stambă, ce hotărâre eroică am avut de luat ca să ies la rampă! Căci eu, deşi sunt paşnic şi iubesc atât de mult liniştea încât m-aş pierde definitiv in ea... tot amân! Şi ca orice om „modern”, fudul, care se ţine băţos, port asupra-mi cheile casei, cheile mașinii și parolele de internet! Umbrela pot să o uit, maşina se poate strica, dar fără internetul ăsta suntem morţi, dom'le! Mă și mir că am putut exista atâta amar de vreme ca specie fără o aşa unealtă! Și uite aşa se duce naibii liniştea! Că mergem repejor la știri sau la forumul la care suntem arondaţi, fie ca să aflăm ce mai e nou in zonă, fie ca să ne dăm cu presupusu' la ce zice unu-altu', că deh, și Ion e om! Și trăieşte in România unde, dacă nu îţi dai cu părerea, ești prost! Ei, exagerez...

*

Acu'... la o eventuală intrebare: „Ce te apucaşi să-ţi pui poalele în cap pe net măi moşule, nu poți să îţi vezi liniştit de beteșuguri, te mănâncă-n cur? Om bătrân şi dai boii pe gheaţă!”... să dau totuşi o explicație, un fel de „Răspunsuri la întrebări nepuse". Cătând pe net să nu greşesc cu expresia „a da in stambă”, găsii acest motto care mi se potrivește și mie la fix: Când mă plictisesc să tac, scriu. 

Scriu pentru mine, mă explic pe mine mie însumi! Fac asta de când mă ştiu. Vorba ultimului meu şef: „Măi oameni buni, v-am explicat de atâtea ori, că până şi eu am înţeles ce vreau să spun!” Ţi se lămuresc multe lucruri în cap când scrii. E ca şi cum ai sta de vorbă cu un prieten. Dacă mai citeşte cineva pe aici... citiţi și printre rânduri, mai rămâne uneori câte ceva nespus în cuvinte. De aia tot simt nevoia sa pun uneori mici punctuleţe de suspans...

    Dar să fie clar, nu vreau nimic, nu cer nimic de la nimeni, observaţi că nu am buton pentru donaţii! Nu am nevoie decât de mine şi numai uneori o oarecare nevoie (acută!), de a mă exprima.  Sunt complet (sau pe aproape... că am mai pierdut din freză cu anii :-), sunt pe calea mea, pe care încerc să o descriu nu pentru vreun folos personal, nu ca să ies un pas mai în faţa plutonului (ie-te mă, ce sculă îs!) ci doar ca pe o cale de comparaţie. De asta la poza mea veţi vedea doar o casă cu ferestrele aliniate prin care poţi trece cu privirea. Depinde doar din ce unghi privești!  Cred că ŞI în felul ăsta putem învăța unii de la alţii... unii din experienţele altora. Dacă nu o faci, e posibil să nu-ți fi folosit eficient talantul primit, aşa gândesc. Mă rog... unii „e mai deştepţi”, ştiu să învârtă binişor talantul... bagă cursuri și workshopinguri la greu... or ști n-or şti ceva... asta află cei ce plătesc taxa, sau „contribuţia recomandată" mai nou...  Numai că află... după! Cert este ca sunt doxati dom'le,  sunt full de diplome, cu zecile, cu sutele! Când or mai fi avut timp să şi practice ceea ce predau, nu ştiu! Oi zice eu mai încolo şi de asta ceva... hai să zic una acum: un amic se lăuda că a făcut toate cursurile de Merkaba de la noi. Şi?... întreb eu, naiv, ai reuşit să zbori? Aaa, nu, zise el, dar când am avut nevoie am folosit cu succes avionul! Iar alteori / deseori, îmi place pur şi simplu să mă amuz! Că dacă zici cu glas tare ce îţi trece prin cap... mai stârneşti și la altul un zâmbet! Sau o înjurătură, dacă te iei de... hai, lasă acum! Iar uneori, în înfumurarea mea, chiar sper sa-i determin şi pe alţii să-şi pună sfecla la treabă! Şi, dacă vreţi musai să mă remuneraţi cu ceva, trimiteţi vara câte o bere, stau în Titan, al doilea bloc pe dreapta... Că de aia m-am strofocat, tot ce apare pe aici, scriere, fotografii, filmuleţe... mai ştiu eu ce oi mai pune... sunt creație personală. Nu agreez metoda copy-paste doar ca să mă dau şi eu rotund prin lume... Poate numai uneori, pentru a da o explicaţie în plus textului și nu am ceva mai bun!

*

Deci cum spuneam, ajunse și la mine - de pe un forum - o lista bine garnisită cu 100 de lucruri făcute de cineva în anul 2012 și de care urmează să mă leg şi eu. Numa' că acela a colindat prin lume pe când eu... doar prin România! Deci anul fatidic 2012! Asta arată şi puterea, folosul internetului: dă idei dom'le! 

*

Buna idee asta cu "Ce am făcut in 2012"! Sau "Cum am petrecut sfârşitul lumii" (e titlul unui film, știti!). Aşa că să zic și eu ce am făcut, pentru că, momentan, tot nu am ceva important de făcut (nu mereu, doar acum)! Oricum, nici vorbă să umblu pe coclauri ca în exemplul dat / luat ...  Deci:

       1- Am vrut sa initiez o Comunitate, să ma implic, sa fiu un „factor activ", să fac, sa dreg, că aşa sunt eu, fâşneţ nevoie-mare! Ecologie, permacultură, oameni luminați in jurul meu... pace, armonie, bună-înţelegere... Vise mari taică! Mi-a devenit tot mai clar cu timpul că cei cu care am vrut sa fac o Comunitate ruptă de sistem de-a lungul anului 2011, cei aşa numiţii "Apusenii Verzi", pur si simplu m-au ţepuit de vreo 6000 euro (mai corect 5000... restul au fost lucruri... scule...), că ei de fapt au acolo o afacere de familie! (patru persoane mature, fără slujbă, famelie după buget... cam mare!) şi eu am căzut la ţanc, cu încă vreo 5-6 creduli numai din București, dar au fost mult mai mulţi (care au cotizat la fel și apoi s-au retras când s-au dumirit cu cine au de-a face), ajutâdu-i astfel să traiască şi ei (binișor!) că alte surse de venit nu au decât buzunarul altora. Banii nu se returnează dacă te răzgândeşti, e lege!  Când ai dat banu' i-a fătat vaca, dacă ceri înapoi, moare viţelul! Ba chiar s-a lăsat cu ameninţări când am încercat să fiu mai ferm: "Ioane, ai grijă! Nu ştii cu cine te pui!" Da' eu văzusem deja cu vârf şi îndesat cu cine mă pusesem in cârd! Legat de propriile mele năzuinţe cam înşelate... i-aş numi „La Caii Verzi"... nu „Apusenii Verzi", cum și-au zis ei! Dar m-am bucurat foarte mult de asta, că până acum încă nu m-a ţepuit nimeni aşa straşnic, mi-am zis că probabil mi-am achitat vechi datorii karmice şi acum pot să mă simt mult mai uşurat. Mai ales la buzunar. Dar singur, de bunăvoie am plătit, prin convingere, asta e cea mai tare tehnică, să nu calci liberul arbitru al omului! Să și-o facă cu mâna lui! 

Şi oricum i-am păcălit, nu au reuşit să scoată de la mine tot ce aveam, mi-a rămas şi mie de o rulotă la mâna a treia! Sper să nu-mi îngreunez iar situaţia!

       2- In disperare de comunitate mi-am dus o parte din calabalâc la un cunoscut lângă Snagov (Ciofliceni, lângă pădure) care și el intenţiona sa-și facă un soi de Comunitate personală! Tocmai îşi construise o casă mare dar habar nu avea de îngrijirea pământului, el credea ca îl pui pe pâine și gata, mănânci eco, chiar dacă pe site zicea că va face pe lângă spiritualitate înaltă  și agricultura eco... Pricepuţi la toate unii, dom'le! Avea si poze corespunzătoare, fete frumoase de la oraş părând că lucrează într-o gradină... Își construise însă un schelet de solar in formă de piramidă şi cu asta m-a dat gata! Super, îmi zic, mă pricep eu la asta (heei, nu de fete e vorba, alea erau doar poze de reclamă)! Chiar eram încântat să experimentez legumicultură la energia de piramidă!

 

Cu investițiile personale de rigoare - şi nu au fost puţine! - (numai pământul m-a costat mai mult de o pensie), până spre august solarul era plin de roșii și castraveți (protejate, căci sunt sensibile) iar pe afară pe lângă garduri toate cele ce se pun în oală, totul ecologic, plus curtea acoperită cu gazon, totul cu munca, unelte si investiție personala, ca să se poată bucura si cei care mai veneau pe acolo, că și ei contribuiau in diverse moduri cu bani si altele, dar nu la mine, ferita sfantu'! Dar nu contează, așa e în Comunitate! Trebuie să ne ajutăm! Ce nu face omul ca să aibă şi el o comunitate, să nu fie singur pe lume!         

 3- Am plecat apoi la mare cu fii-mea și nepoata, voiam o pauză. La întoarcere am găsit curtea la Ciofliceni (nume predestinat!) de parcă niciodată nu avusese gazon, solarul desfăcut și scos totul din el, era doar pământul gol, negru! Și cortul meu dărâmat, dar nu de vânt, de picior de om, se vedea clar! La plecare roșiile tocmai se pârguiau și ar fi produs măcar vreo sută de kilograme pe parcursul a vreo lună-două (imaginile dacă vrei... ceva mai jos). 

 

Eu nu am inteles de ce. El si muncitorii care erau prin curte și făcuseră treb'şoara asta au motivat că a fost o furtuna maaare. Bun, le-a scos cu rădăcină cu tot furtuna, inclusiv ceapa, usturoiul si ce mai era de jur-imprejurul gardului, dar unde era gazonul? Ăla cică se uscase că nu l-a mai udat nimeni. Așa ceva nu mai pomenisem încă într-o viaţă de om! Şi era așa de simplu doar sa zică: omule, am schimbat planul, ești de prisos pe aici! Sau pe de-a dreptul: voiam să fiu EU deservit, nu curtea! Atât era suficient! Eu chiar credeam în onestitatea și lumina interioară a oamenilor ceva mai „luminaţi". Sfântă mare naivitate!

 

Dar nu contează, în curtea lui face omul ce vrea! La urma-urmei... cine m-a pus să visez! Eu m-am bucurat că nu mai am de muncă, oricum se făcuse prea cald, mi-am luat calabalâcul (împuţinat cu o bicicletă nou-nouţă şi mare parte din sculele de gradină - că zisei ceva de niscai muncitori pe acolo... no coment...) și m-am vindecat de Comunități! E bine sa te simți vindecat, „uşurat" și să nu mai fii nevoit să muncești de-a surda, fără să ți se spună măcar o dată „mulțumesc" fie și într-o „comunitate"! Parcă ești in convalescenţă o vreme, așa e de bine după ce te vindeci!

      Iunie...                                                 Iulie...                               August !!!

 

4- Apoi cum spuneam, am fost 10 zile la mare. Fain, nisip, soare, doar că o săptămâna a fost mai naşpa fiindcă am avut probleme cu stomacul... dar eu m-am bucurat foarte mult ca am avut camera mea... buda mea... ce dacă nu puteam pleca prea departe (ca să nu fac pe mine!), în curte tot puteam să ies! Nu se vedea marea, dar ce mai contează! Apoi s-a terminat sejurul.

       

5- Aveam o prietenă și ne-am hotărât să ne facem un loc la țară, nu prea departe de Bucuresti, un vechi amic avea o casa și el tot nu stătea acolo... iar de Comunităţi, cum am zis, eram vindecat. Așa că perioada vară / toamnă am petrecut-o fain, în mijlocul naturii, defrişând, căci se formase în curte și gradină o adevărată junglă, am reparat uşile, ferestrele, acoperișul... mă rog, am făcut casa locuibilă! La sfârșit prietena mea s-a supărat pe mine dintr-un motiv absolut fără motiv, eu nu aveam chef să mai dau absolut nimănui socoteală de nimic fiindcă mai dădusem pe vremuri cu subsemnatu' la fosta „secu" și nu mai aveam chef, aşa că m-am trezit „părăsit", porcăit și siktirit, învinuit mai ceva ca la DNA. Am respirat uşurat, m-am bucurat că în sfârşit am rămas doar cu mine însumi și m-am pregătit voinicește să întâmpin „sfârşitul lumii"! Numai așa puteam să fiu tete-a-tete doar eu şi Sfârșitul!

          

6- Ziua fatidica de 21 decembrie a inceput pentru mine sa vină cu o zi mai devreme, culmea e ca am simțit asta într-o sală de așteptare a Politiei Rutiere (nu mă chemaseră ei, mă dusesem eu de buna voie! :)). Apoi toată noaptea a tot curs aceasta vibrație peste mine, prin mine, ca un râu de miere care se tot îngroşa. Mijlocul zilei de 21 m-a găsit îngenunchiat și tot mulțumind: MULȚUMESC, MULȚUMESC... nu știam ce să zic mai mult. Din copilărie nu mai simțisem asta! Ceva se întâmpla, era o certitudine, nu era o închipuire! Dar ce era... nu ştiu prea bine, tre' să întrebaţi prin altă parte!

           

7- Cam asta a fost! Ei, au mai fost și altele, dar să nu lungesc pelteaua, că poate aveți treabă!! Pe 22 dec. la trezire deja eram neliniștit, nu ştiu de ce. Bănuiesc că mintea mea nu avea somn și era nemulțumită de... habar n-am ce! Că nu fuseseră artificii... tiribombe... ozeneuri? A urmat o mică depresie (cam mare!) dar care nu m-a omorât și de asta sunt fericit. Petrec o iarnă cam anostă, în care uneori mă și bucur aşa... fără un motiv anume, pur și simplu! Alteori  sunt la podea, ca să mă hodinesc, aşa... cam ca omul lovit de tren!  Dar nu-i bai, căci știți proverbul... trenul trece, şinele rămân. Îl prind pe următorul!

 Vorba nu știu cui pe net: 

Cum să fim trişti într-o ţară unde salariile și pensiile sunt asa hazlii! 

*****************************************